România a intrat, oficial, în stare de urgență generată de criza coronavirus. Mă așteptam ca decretul de instituire a stării de urgență să conțină și elemente despre ce vom face când criza de sănătate în sine va dispărea, dar subiectul este atins doar marginal. În consecință, vă propun să fim noi cei care punem pe hârtie ce măsuri trebuie luate pentru ca actuală criză de sănătate să nu se transforme într-o criză economică majoră.

Este clar că nu vom scăpa de efectele economice ale crizei, dar depinde de noi să luăm măsuri la timp pentru a-i limita efectele. Guvernul nu a luat încă măsuri concrete, dar discută despre eventuale măsuri. Mi-ar fi plăcut să spună că își vor plăti datoriile la timp și nu cu întârzieri de luni. Fie că e vorba de bani datorați din contracte, fie că e vorba de TVA sau de contravaloarea concediilor de sănătate, guvernul poate face un mare serviciu mediului privat plătindu-le la timp.

Alte măsuri pe care văd că le iau în calcul sunt eșalonări, amânări la plată, măsuri care sunt bune, dar nu rezolvă problema. Tot va veni un moment al adevărului când va trebui să plătim toate aceste sume. Soluția este să găsim măsurile care vor ține în viață, în această perioadă dificilă, cât mai multe companii private, în special cele mici și mijlocii pentru că cele mari, probabil, au rezerve să treacă peste perioada dificilă.

Ca să rămână în activitate, să păstreze câteva de milioane de locuri de muncă, ele vor avea nevoie de finanțări simple și cu dobânzi mici. Deci, Banca Națională va trebui ca în scurt timp să scadă dobânda de refinanțare aproape de zero. Acest lucru îi va ajuta în special pe cei din construcții, din imobiliare, agricultură, comerț și servicii.

Guvernul poate reporni marile șantiere naționale. Din orice criză se iese construind. Așa a trecut Germania peste anii de după al Doilea Război Mondial, așa s-a consolidat America pe vremea Președintelui Eisenhower, construind rețeaua de autostrăzi care e în picioare și azi. Noi putem să facem la fel. Cu bani europeni, cu bani naționali sau cu bani de la bănci. Așa vom ține în picioare constructorii, fabricile de materiale de construcții și miile de companii mici care fac servicii pentru cei mai mari. E esențial ca banii, în special cei naționali și împrumutați, să meargă către companii românești.

Noi la ALDE ne-am propus încă de când ne-am înființat să fim vocea celui care produce ceva. Că sunt autoturisme sau subansamble auto, că sunt servicii în cele mai variate domenii, că e energie în toate felurile sau că e vorba de producție agricolă, noi vrem să fim vocea lor în Parlament. Nu întotdeauna am reușit și poate că am avut o voce prea slabă, dar întotdeauna ne-am dorit ca România să devină o țară de producători și nu doar una de consumatori.

Dați-ne șansa de a recupera acum și să punem cap la cap, împreună, un plan economic care să limiteze efectele economice ale crizei prin care trecem.

Vom primi de la cei care vor să ne scrie toate opiniile și propunerile pe care le aveți pentru că noi credem că dumneavoastră știți mai bine ce vă ajută.

Vom pune toate propunerile într-o lege pe care o vom prezenta Parlamentului. Și ne vom bate să găsim majoritatea care să o voteze.

Crizele vin și trec, oamenii trebuie să rămână oameni!

Călin Popescu-Tăriceanu
Preşedinte ALDE

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart

Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru optimizarea și îmbunătățirea conținutului. Continuarea navigării constituie acceptul dumneavoastră că pagina noastră web să poată seta fișiere de tip cookie în browserul dumneavoastră.

Privacy Settings saved!
Setări de confidențialitate

Atunci când vizitați un site web, acesta poate stoca sau prelua informații despre browserul dvs., cel mai frecvent sub formă de cookie-uri. Poți gestiona politica de cookie-uri aici.

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi oprite în sistemele noastre.

Pentru a utiliza acest site web, utilizăm următoarele cookie-uri necesare din punct de vedere tehnic:
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Refuză toate
Acceptă toate